Omul sfințește locul.


Alexandra la grădiniță , de ziua ei, 4 ani, cu tort și Zâna Măseluță. 

Ce greu se fac oamenii...oameni. Cât stres și câtă grijă, ce responsabilitate are un părinte până când devine puiul de om adult.

Astăzi am inima plină de bucurie, pentru că am revăzut o persoană pe care nu am crezut-o atât de dragă precum este. 

Când îți vine copilul pe lume îți promiți tacit că vei face totul pentru el. Dar din păcate nu suntem stăpânii Universului și nu putem face totul cum ne dorim. 

Amintirile mele despre grădiniță sunt puțin bune și mult mai mult rele. Aveam două educatoare (una rea și una bună). 

Comportamentul celei rele m-a marcat iremediabil. Percepția mea, de copil, era că cea bună abia dacă venea la grădiniță, iar cea rea parcă nu pleca niciodată. 

Nu-mi plăcea să dorm și mă foiam mereu. Nu exista zi să nu mă agreseze verbal sau să mă tragă de cozi, de obraz, palme peste cap... 

Acum se întâmplă foarte rar astfel de lucruri, dar când eram eu mică, părinții nu căutau adevărul și nici nu înțelegeau foarte bine consecințele unui astfel de comportament. Nu existau concepte precum  parentingul sau  psihologia copilului, dar nici o preocupare pentru suflet, iubire, înțelegere. 

Dar fiecare perioadă are cutumele ei, iar eu nu pot judeca asta. Cert este că pe mine m-a marcat acea experiență și mi-am dorit să găsesc oameni frumoși și responsabili pentru copiii mei. 

Astăzi am reîntâlnit una dintre aceste persoane care dau clasă multor colegi sau colege. A fost director la GRĂDINIȚA NR. 20, CHIP și DALE, la care a mers Alexandra.  Nu a fost educatoarea ei, pentru că avea o grupă cu program scurt. Dar prezenta ei în viața Alexandrei a avut același impact ca și cea a educatoarelor. 

De fapt, cred că aceea nu este o grădiniță, ci o familie de femei frumoase și bune care educă copii și îi simt ca pe copiii lor. Nu exagerez deloc. 

Alexandra, ca și mama ei, nu a agreat somnul de după-amiază. Această doamnă director, Doamna Jeni, stătea cu copilul meu de patru ani și povesteau. O fascina cu tot felul de lucruri interesante și cu grija și bunătatea pe care o emana. 

Astăzi s-au revăzut după 7 ani. Vă dați seama ce schimburi  de emoții și sentimente au avut loc acolo...Ce energie curată și plină de lumină!! 

Acest om frumos observa tot felul de particularități ale copilului. Îmi spunea ce abilități observa că dezvoltă, ce îi plăcea, cum era în anumite momente. Alexandra era un copil din cei aproape o sută cu care era la fel de atentă. 

După șapte ani, copilul meu își amintește băile, colorate și...cele mai curate din câte a văzut. Miros pregnant de clor, dar totul  alb și strălucitor, pentru că era foarte curat. Broaștele țestoase și zebrele australiene, activități multe și diversificate, dar dintre toate, grija pe care o au pentru copii și bunătatea lor au marcat-o pozitiv pe Alexandra. 

O grădiniță de stat, care demonstrează că omul sfințește locul. O echipă frumoasă care ajută puii de om să vadă și să simtă frumos, să iubească oamenii și să împartă. Să fie buni și veseli, fericiți și relaxați, să se simtă doriți și apreciați. 

Ăsta a fost marele câștig al Alexandrei timp de doi ani și jumătate, tocmai în perioada în care sufletul lor este mai vulnerabil ca niciodată, în perioada în care copiii filmează tot ce văd și aud. O vârstă delicată unde se pot produce traume care să urmărească copilul toată viața.

Iar eu, atât de bucuroasă pentru această revedere care mi-a confirmat că Dumnezeu ne iubește pentru că ne protejează și ne aduce în viață oameni frumoși. 



Comentarii